Băieţel sau fetiţă? Aceasta este interogaţia pe care unii părinţi din Germania nu vor trebui să şi-o mai adreseze când vor aduce pe lume un copil. Începând cu luna noiembrie a acestui an, statul german va pune în vigoare o lege care prevede emiterea unui certificat de naştere de tip nou. Documentul nu va conţine două căsuţe pentru bine-cunoscutele sexe ale omului, masculin şi feminin, ci trei. A treia este prevăzută pentru părinţii care se vor îndoi de realitatea biologică a copilului şi vor avea „şansa” de a opta pentru un al treilea sex: cel nedeterminat.
Se va întâmpla aceasta pentru orice eventualitate, pentru a evita orice posibilitate de nehotărâre a viitorului cetăţean german în privinţa orientării sale sexuale. Şi pentru ca decizia să nu-i fie îngreunată la vârsta maturităţii, în cazul în care pe parcursul vieţii va tot oscila între a fi băiat sau fată, copilul va fi lăsat în voia nedeterminării. Cu bună ştiinţă, cei mai „grijulii” părinţi, încurajatori ai preferinţelor sexuale schimbătoare, vor oferi cu toată largheţea libertatea copilului lor de a fi… un nedeterminat.
Curios lucru: cum îşi vor formula părinţii cuvintele de adresare şi de alint? Probabil îi vor spune:„Copile, tu eşti un copil” sau „Dragul nostru nedeterminat”. Realitatea dată va fi înregistrată, chiar dacă, poate, copilul va veni cu argumente anatomice indubitabile şi care vor demonstra clar încadrarea şi apartenenţa sa sexuală. „Nu” va fi răspunsul părinţilor. „Partea anatomică e doar un ambalaj în interiorul căruia sunt multe taine nedescifrate”, vor argumenta, probabil, aceştia.
Potrivit unei asemenea logici, un nou-născut nu ştie ce este mai bine pentru el: să fie băiat sau fată, aşa cum ar fi de nediscutat din punct de vedere fiziologic. Trebuie să mai treacă anii, timp în care copilul să aibă vreme pentru realizarea unei introspecţii riguroase, să se cerceteze din punct de vedere psihologic, să îşi descopere anomaliile, preferinţele sexuale şi, abia atunci, să se convingă (sau nu), cu toată responsabilitatea şi maturitatea, că este ceea ce este.
Dar oare nu vorbim despre o mutilare voită, vădită, asumată a persoanei încă din faşă? Oare nu sunt părinţii direct responsabili de o coroziune fiziologică, psihologică şi duhovnicească a urmaşului lor? Ce se va întâmpla până la o anumită vârstă cu omul căruia nu i se va spune că este băiat şi că are anumite aptitudini, puteri fiziologice, trăsături specifice unui bărbat care pot fi cultivate, dezvoltate doar din copilărie? Sau dacă o fetiţă va fi încurajată să se comporte şi să se îmbrace mai degrabă ca un băieţel, aşa cum se întâmplă deja în unitele state ale Americii? Acolo, în vestiarele de la grădiniţă, pentru a nu fi discriminaţi, copiilor li se pun la dispoziţie atât haine de băieţei, cât şi de fetiţe, micuţii având posibilitatea să aleagă portul care le convine cel mai mult. Nu acest aspect este cel mai grav. Până la urmă, hainele nu îl determină întru totul pe un om, ci modul în care sunt interpretate, exagerate şi distorsionate asemenea alegeri ale copiilor şi văzute drept definitorii.
Cum va şti un copil ce este mai bine pentru el la vârsta la care încă nu poate discerne altfel decât prin prisma a ceea ce i se spune şi ce i se arată, de multe ori chiar i se inoculează?
Cel mai mare dar pe care i l-a dat Dumnezeu omului este libertatea. Dar, în contextul de faţă, părinţii încurcă libertatea pe care trebuie să o acorde copiilor cu responsabilitatea pe care trebuie să şi-o asume pentru a-i creşte oameni integri, persoane în deplinătatea cuvântului.
La celălalt pol al Europei, în Rusia, guvernanţii emit legi de protecţie a minorilor împotriva informaţiilor şi curentului pro-homosexual ce s-a abătut cu înverşunare peste omenire. În Germania, în schimb, pentru a nimici flagelul discriminator şi mult prea controversat, se legalizează anormalul, ca să nu mai fie discuţii interminabile la adresa traseiştilor de la un sex la altul.
Oare dacă un copil, la un moment dat, va zice că se simte câine sau pisică, oficialii open-minded vor institui o a patra căsuţă în certificatul de naştere?
Text: Tatiana Onilov
Foto: Dragoș Ludușan
Arthos, nr. 3(3)/2013
