Filmul de debut al regizorului rus Andrei Zviaghinţev, Întoarcerea (Vozvraşenie, 2003), a fost primit cu mult entuziasm de către public şi critici, fiind văzut poate şi ca o revenire la filmul simbolic în genul marilor cineaşti slavi – Tarkovski sau Paradjanov.
Filmul ne înfăţişează drama unei familii în care echilibrul fragil este rupt de întoarcerea inopinată a tatălui, după o absenţă de 12 ani. Sub ochii miraţi ai celor doi copii ai săi, acesta se aşază în capul mesei şi ridică paharul ca pentru un nou început. A doua zi, tatăl porneşte cu ei într-o călătorie, prilej pentru a le testa curajul, forţa sufletească, dar şi încrederea. Cei doi fii privesc în mod diferit provocările tatălui: unul prin ochii ascultării, celălalt prin vălul răzvrătirii.
Confruntarea personajelor se desfăşoară în locul ales ca destinaţie – o insulă pustie, în mijlocul mării învolburate, pentru ca în final furia acumulată să se risipească, sufletele să se recunoască şi să rămână numai iubirea.
Cadrul natural în care se petrece acţiunea este surprins în culorile reci ale dimineţii, rezultând tablouri excepţionale care se succed într-un tempo lent şi susţin tensiunea emoţională.
Există un plan narativ concret al filmului care explorează relaţiile de familie şi călătoria de la copilărie la maturitate; dacă nu privim însă şi din perspectivă simbolică, întregul sens al filmului ar putea să ne scape, fiindcă povestea este o parabolă, iar personajele sunt idei. Astfel, tatăl este întruchiparea venirii Mântuitorului în lume, Care salvează omenirea de la moarte prin propria Sa jertfă.
Text: Monica Pocol
Arthos, nr. 3(3)/2013
