Între Speranţă, Credinţă şi Împlinire
Cine citeşte articolul intitulat „Baza pelerinajului la Nicula” (apărut în nr. 41 din 9 octombrie 1938 al revistei Renaşterea şi semnat de Iosif E. Naghiu, profesor de limba latină al liceului din Săveni, fost bibliotecar al savantului Nicolae Iorga şi un om ce i-a cunoscut pe Gala Galaction şi Lucian Blaga) va reţine că una din ideile accentuate în articol este şi aceea că icoana Maicii Domnului cu Pruncul (pictată de Preotul Luca din Iclod la 1681, icoană care a lăcrimat între 15 februarie şi 12 martie 1699, după alţii, în 1694 – în biserica satului Nicula) este motivarea binecuvântată a apariţiei pelerinajelor, precum şi a naşterii centrului de pictură de la Nicula.
Pelerinajul astfel văzut este motivat de dorinţa puternică de a primi ajutorul lui Dumnezeu spre a realiza o lucrare importantă, dar în special de a primi vindecarea de o boală trupească sau sufletească de la Cea care este numită Măicuţă Sfântă şi supranumită Steaua mării şi Cea mai scumpă Floare.
Cuvintele de întâmpinare pe calea spre mănăstire pe care le auzim sunt:
„O Măicuţă Sfântă, cu drag am venit
La Tine Măicuţă, într-un loc iubit.
Am venit, Măicuţă, să te mai vedem,
Să-ţi spunem necazul care-l mai avem…”
De fapt, aceste cuvinte sunt ale pricesnei cu acelaşi nume.
La schimb, pelerinii oferă bani sau daruri materiale bisericii, ca semn de adâncă mulţumire că au primit cele cerute ca daruri spirituale, binecuvântări sau vindecări la rugăciunile lor. În acest context, de-a lungul timpului s-au consemnat nenumărate vindecări şi alinări ale suferinţelor trupeşti şi sufleteşti ale celor care s-au rugat cu multă şi puternică credinţă la această icoană făcătoare de minuni. De asemenea, poate nu este lipsit de importanţă a aminti şi faptul că, încă din secolul al XVIII-lea, în anul 1767, Papa Clement al XIII-lea, printr-un decret papal, acordă indulgenţă plenară (iertarea păcatelor) pelerinilor care călătoreau la Mănăstirea Nicula în sărbătorile mariane 15 august şi 8 septembrie, fiind astfel o confirmare a rolului şi a valorii icoanei pictate de Preotul Luca. Mai târziu, la anul 1928 şi Papa Pius al XI-lea acordă şi el acestui lăcaş statutul de sanctuar marian.
Mult mai târziu, pe 
fondul pelerinajelor şi ca o consecinţă a acestora, este şi apariţia celebrului cântec O, Măicuţă sfântă, devenit un faimos imn, atât de cunoscut şi apreciat de pelerini, încât nu se mai poate imagina pelerinaj fără fredonarea acestuia.
Ortodocşii şi greco-catolicii se constituie în părţi diferite când vine vorba de a privi originea acestui imn cântat de sute de mii de credincioşi în fiecare an la 15 august, la sărbătoarea Adormirii Maicii Domnului. Cert este că pe acest cântec îl găsim menţionat pentru prima dată într-un calendar-almanah numit Calendarul Dela Bixad pe anul 1946, editat de Ordinul Sfântului Vasile de la Satu Mare, purtând numele de Fiii lacrimilor Tale…, având subtitlul Lăcrămioare.
Textul cântecului este semnat de Părintele Gavril Sălăgeanu, iar melodia este compusă de Părintele Gh(eorghe) Marina – compozitor de muzică bisericească, ambii ieromonahi bazilieni (ai ordinului Sfântul Vasile cel Mare al greco-catolicilor).
Şi poate ar fi bine amintită apariţia acestui cântec şi la Cluj, în revista Viaţa Creştină (Clujul Creştin), anul XII, nr. 13, Cluj, la 25 august 1946, care la pagina 2 reproduce binecunoscutul text cu 14 strofe şi refrenul, sub semnătura aceluiaşi „P. Gavril Sălăgeanu – ieromonah basilan”.
În 1990 Părintele Prof. Vasile Stanciu culege cântecul şi menţionează că este „una din cele mai populare şi îndrăgite cântări închinate Maicii Domnului, întâlnită în toată Transilvania şi în special la mânăstirea Sf. Ana – Rohia şi Nicula, din Arhiepiscopia Clujului” fiind „notată după înregistrări efectuate la mânăstirile amintite” şi îl reproduce în cartea sa Slujbele Sfinţilor Români din Transilvania şi alte cântări religioase (p. 156, nota de subsol din cartea Pr. Prof. Vasile Stanciu apărută în 1990 la Întreprinderea Poligrafică Cluj). Această repunere pe note făcută după respectivele înregistrări ne dau un caracter de factură populară al cântecului, pe care acesta l-a câştigat de-a lungul timpului, fiind un adevărat imn al pelerinilor de la Nicula. Remarcăm astfel o apariţie binevenită a cântecului după o lungă lipsă a acestuia în perioada comunistă.
Aşadar, indiferent de partea cui ne aflăm, indiferent cât de sentimentali sau părtinitori am fi, adevărul trebuie să rămână oricând acelaşi, oricât de rău ne-ar părea şi ne-ar durea acest lucru. Numai fiind cinstiţi cu noi înşine şi prin noi cu cei viitori, putem să mergem cu inima curată la Icoana Măicuţei noastre de la Nicula pentru a-i aduce recunoştinţa noastră pentru iubirea ce ne-o oferă. Şi, cu inima curată, prin pelerinajul nostru să-i aducem o minimă cântare:
„Scapă-ne de patimi
Şi de pofte rele,
Şi ne schimbă-n mândre
Mărgăritărele…
………………………………………
Noi, cuprinşi de-o pace
Fără de hotară,
Lăuda-Te-om veşnic
Pururea Fecioară…”
Text: Henorel Nica
Arthos, nr. 2(2)/2013
